Si trece timpul…
Si nu te lecuiesti…
N-ai invatat sa te dezbraci de oameni care te folosesc, care iti intorc grabiti spatele atunci cand dau de ceva mai bun…
Ramai cu vorba in aer…nerostita…
Ei mereu au ceva de zis…Tu nu apuci sa spui ceva…
Si te doare…
Caci tu sacrifici timp, nervi, rabdare, idei…doar ca sa stai sa asculti…
Tu stii sa asculti…
Dar, ar fi bine sa ai puterea, vointa si determinarea sa te ridici…
Sa te scuturi de necazurile altora…
Sa nu mai fii paratrasnetul nimanui…
Cu atat mai putin al celor ce nu merita…
S-apuci ziua cand poti si tu sa intorci spatele…
Cand poti sa ridici din umeri si sa spui:”nu-mi pasa…nu pot eu sa fac nimic…”
Dar tu…tu nu esti asa…stii sigur ca n-ai sa poti…
Uneori crezi ca scrie “proasta” pe fruntea ta…cu litere mari, fosforescente…ca prea te gaseste usor lumea…
Si-ti mesteci, suparata, dezamagirea…
Nici nu stii pe cine esti mai suparata: pe tine sau pe ei?
Astepti momentul acela cand “ti se pune pata”, cand “te saturi pana peste cap”…
Si-ncet, incet, te retragi…
Pana cand, pe nesimtite, dispari de tot…
Atunci nu mai e cale de intoarcere spre inima ta!
Stai calm, nu ti se va simti lipsa! Nu va intelege nimeni gestul tau!
Astazi, cineva te-a suparat…
Astazi, cineva te-a dezamagit…
Grav!
N-ar fi prima data…
Te surprinde ca, uneori, cel mai neinsemnat gest poate declansa in tine sfarsitul…
Dar asta e doar un semn ca ai acceptat prea multe, ca ai tolerat prea multe, ca ai iertat cand n-ar fi trebuit…
Azi, s-a terminat!
Inchizi usa in urma ta…
Usa sufletului!!!
30 octombrie 2018