Îi macina sufletul, îi agita noptile… face scenarii de groaza cand se asteapta mai putin.

Nu si-a dat seama cand i-a devenit tovarasa de viata.

Ar vrea sa uite, dar ea îi bate la usa sufletului si-o indeamna sa urasca…

Sa nu uite, sa planga, sa explodeze de nervi…

Pana oboseste, pana ramane fara lacrimi…

Ar vrea sa scape…

Nu intelege de ce dor atat, ura si razbunarea…

De ce nimeni nu intelege cat sufera…

De ce nu primeste raspuns…

De ce lucrurile nu se intampla cum vrea ea…

De ce nu vine rezolvarea…

Si linistea…

Cineva i-a spus odata ca nimic nu-i mai de pret ca linistea sufleteasca…

Ca iertarea…

Ca uitarea…

Dar cum sa faca ea?

Uraste fara sa-si dea seama…

E ciuda…

Si neputinta…

Si nervi…

Si zile cenusii…

Si lacrimi amare…

A trecut mult timp pana sa-si dea seama ce-i face ura

Doar ea e vinovata pentru nelinistea din viata ei…

Pentru focul ce-i arde sufletul…

Ar trebui sa se desparta de ea…

Fiecare pe drumul ei!

Dar cum? Ea e mai tare…

Intr-o zi a inteles ca fiecare are drumul lui in viata…

Are dreptul la propriile alegeri, corecte sau nu…

A inteles ca nu poate sili pe cineva sa traiasca dupa regulile ei, dupa asa-zisul ei adevar…

Cine decide, pana la urma, care-i adevarul , cine are dreptate?

E timpul, deci, sa se desparta…sa lase ura in urma…sa-i inchida usa…

Stie ca numai asa isi va vindeca sufletul…

Stie ca numai asa poate sa mearga mai departe…

Numai asa va putea sa vada soarele si lumina zilei…

Numai asa va putea privi oamenii in ochi…

Fara sa se ascunda, fara sa planga, fara sa strige, fara sa stranga din pumni…

Cineva i-a spus ca are fata vesnic incruntata, ca s-a lipit tristetea de chipul ei…

Lumea n-o mai cunoaste…

Ii trebuie putere sa iasa la suprafata…

Sa se descatuseze de ura

Dar ura nu vrea…

Lupta disperata…

Crede ca-i locul ei aici…

Isi gasise casa…

Degeaba-i spui…

E rea, vicleana…

Te santajeaza…

Iti aduce aminte tot ce-ai urat, tot ce te-a pus la pamant, tot ce te-a intristat si ti-a intunecat zilele…

Lacrimile multe care ti-au brazdat fata…

Zambeste amar!

Ea nu intelege ca cineva ti-a oferit o sansa…

Cineva ti-a aratat calea…

Cineva ti-a aratat si cealalta parte…

Si mai ales, ea nu intelege ca ai obosit…

Ca vrei liniste si pace…

Ca uiti, ca ierti…

Ca nu mai porti povara ei in spate…

Ca sufletul tau e mult mai usor, mai impacat, mai linistit…

Nu intelege ca vezi in culori…

Ca te poti bucura de soarele lenes de toamna…

Ti-e mai usoara viata fara ea!

Ai tarait-o dupa tine atata vreme…

Nu te-a ajutat cu nimic!

Nu ti-a rezolvat problemele, ba chiar le-a inmultit…

Ca sa ai nevoie mai multa de ea, probabil…

Ai obosit!

Si vrei sa te bucuri de tot ce-ti ofera viata fara ea…

“Hai! Pleaca! Timpul tau s-a terminat!

Degeaba te-agiti, te zbati…

Eu nu mai sunt!

Eu sunt alta!

Rad de tine, nu vezi?

Mi-e mila de uimirea ta!

Lacrimile tale nu mai inseamna nimic pentru mine…

Cu cat te agiti mai mult, cu atat devii mai mica, mai neinsemnata…

Nimeni nu te vrea!

Nu vad ce-mi arati, n-aud ce-mi spui…

Nu ma intereseaza, nu vezi?

Te-am pacalit!

Nici n-ai simtit cand m-am desprins de tine…

E prea tarziu pentru reprosuri…

Imi place sa ma joc cu mintea ta, asa cum ai facut si tu cu mine.

Stai jos! Nu te mai agita…

Te plimbi nervoasa prin camera…

Imi vine sa rad!

E ura ta! Ura Urii!

Nici nu-mi imaginam ca exista asa ceva!

Vrei sa stii la ce ma gandesc?

La mare, la valuri, la briza, la soare, la mirosul nisipului ud…

Sunt fericita! In curand plec!

Cum ramane cu tine?

Ce-mi pasa! In mod sigur nu vei mai sta cu mine la masa.

Chiar! De unde vii? Ai casa?

Nu? N-ai avut niciodata? Eu eram casa ta?

Ha! Atunci esti pe drumuri…

Locuiai la mine in suflet?

Asta-i! Ai ramas fara viza de flotant…

Ce bine-i fara tine!

Ma bucur ca am aflat.

Nu, nu-mi pasa ce fac altii…

N-au decat sa-si faca viata cum vor…

Eu o am pe-a mea!

N-ai plecat?

Ia-ti bagajul de venin cu tine. Sper sa nu mai pacalesti pe altcineva.

Hai, inchide usa dupa tine cand pleci!”

 

30 iulie 2018

 

Ura…
Tagged on: