Uneori tristetea coboara peste tine fara motiv. Nu te lasa, nu poti scapa, nu te poti preface, nu poti disimula… N-ai vrea sa arunci povara tristetei tale asupra celorlalti, n-ai vrea sa raspunzi la intrebari, nu vrei sa vezi priviri. Tu n-ai raspunsuri …nici pentru ei, nici pentru tine…
Tristetile vin si pleaca…Nu te intreaba, nu le pasa daca-ti dau viata peste cap, daca te opresc din drum…
Asculti fara sa auzi, privesti fara sa vezi…Faci totul mecanic…Schitezi un zambet, dai din cap, scoti cateva cuvinte…Sa nu vada cel din fata ta, sa nu te simta…Pare ca-l auzi, ca-l simti, ca-l vezi…Dar sufletul tau e plecat… Nici tu nu stii unde! Te-a lasat aici… goala, pustie… Nu te-a anuntat, n-a vrut sa-ti spuna de ce-a plecat in graba.
Tristetile…
Zile cand sufletul pleaca, cand te pune in stand-by, cand are alta treaba…lucruri doar de el stiute…
N-ar putea lasa altceva in loc? Ceva soare, ceva bucurie? De ce tristete?
Cand sufletul ia pauza, omul e un munte de tristete….
19 octombrie 2019