Spiritul scrisorii…

“N-ai vrea sa ne mai scriem?”
De dimineata, mi-a venit in minte intrebarea asta si m-a facut sa zambesc.
Vazusem la TV un film, ceva, cu multe scrisori, asa ca, gandul meu a fost la o vreme de demult, o vreme cu multe scrisori trimise si primite. O vreme cand pareau singurul mod de comunicare.
Cel mai frumos!
Sa simti starea celuilalt, sentimentele, dupa forma scrisului, dupa randuri, dupa litere, dupa culoare, dupa plic…
Mi-e dor sa trimit scrisori…
Mi-e dor sa primesc scrisori…Sa numar zilele…Sa verific din ora-n ora cutia postala…
Mi-e dor de asteptare, de fior, de zambetul ascuns care-mi lumina fata…
Mi-e dor de noptile albe cand scriam tone de ganduri…
Cand citeam si reciteam…pana le invatam pe de rost…
Mi-e dor sa simt existenta cuiva, departe, care se gandeste la mine…
Fara obligatii, fara minciuni…
Mi-e dor de secrete…
Mi-e dor sa ascund scrisori…
Mi-e dor de surprize…
Mi-e dor de lacrimi…
Poate ca de aici vin desele mele vise cu cutii postale pline de scrisori, dar si obiceiul de a verifica zilnic cutia postala…
Nici nu stiu de ce-o fac! Nu astept nimic, de la nimeni…Nu mai astept!…De multi ani…
Sunt doar facturi, din cand in cand…ca la toata lumea…
Dar, poate…intr-o zi…candva…Credeti ca voi gasi iar o scrisoare?
Ca va reveni “spiritul scrisorii” si va pune acolo, cateva randuri?
Cine stie!!!
Voi cand ati primit ultima data scrisori?
N-ati dori sa ne mai scriem?

16 ianuarie 2020