Rasfoiam astazi ceva ziare, reviste si mi-au ramas cateva cuvinte in minte…
“Cand dragostea celuilalt va fura linistea, va fura pacea, va fura bucuria, opriti relatia!”
Usor de spus, dar stim sa facem asta? Stim cand este momentul? Avem putere? Vrem s-o facem?
De cele mai multe ori, nu!
Unii se complac asa…in relatii, casnicii…de complezenta…
Altora le este frica de gura lumii…
Unii se gandesc la copii…
Multi se gandesc la averi…
Unii sunt egoisti, razbunatori…
Le este frica de singuratate…de faptul ca nu vor sti sa traiasca altfel…
Le este teama ca n-o sa mai poata iubi pe altcineva…Ca nu va mai exista un alt el sau o alta ea in viata lor…
Teama ca nu vei mai dori sa acorzi altcuiva sufletul tau, inima ta, increderea, zambetul…
Nu stim sa punem punct!
N-avem curajul…
Nu ne lasa orgoliile…
Nu ne lasa inima…chiar daca este rupta in bucati, uneori…
Tot carpim, tot speram, tot ne taraim, sangerand, pe drumul vietii…
Ani la rand cream un fel de bula in jurul nostru, bula din care ne este frica sa evadam…
Nu vrem sa vedem, nu vrem sa auzim, nu vrem sa stim ce este dincolo de ea…
Orbi, surzi, ne ducem traiul inainte…de parca am avea de ispasit o pedeapsa…
Stiu! Sunt si curajosi…oameni care nu se tem, care-si asuma, care nu accepta compromisuri, care nu se impiedica de orgolii si lucruri materiale…
Sunt mai fericiti? Mai liberi?
Pentru majoritatea insa, din pacate, e foarte greu…
De cele mai multe ori, trec perioade lungi pana ne linistim, pana nu-l mai stresam pe celalalt, pana nu-i mai facem mici sau mari mizerii, neplaceri…Pana ne obisnuim cu gandul ca nu mai este in viata noastra, pana acceptam ca viata noastra s-a schimbat, pana acceptam o alta viata, un alt drum…
Trece mult pana vine uitarea, iertarea…Pana acceptam ca celalalt nu mai era fericit alaturi de noi…Nici noi nu eram, dar ne era greu sa recunoastem…
Trece mult pana acceptam ca celalalt si-a refacut ca viata…ca are o alta viata din care noi nu mai facem parte…
Trece mult pana acceptam ca poate iubi pe altcineva, ca poate sa-si intemeieze o alta familie…
Trece mult pana capatam raspuns la multii “de ce…”
Trece mult pana scapam de furie, de incrancenare, de dorinta de a-l pedepsi cumva pe celalalt…
Ne agatam de orice…disperati…de parca soarta ar putea sa se mai schimbe, cumva…
Este greu sa privim spre noi…sa acceptam ca avem si noi o parte de vina…sa acceptam ca nu se poate “dragoste cu forta”…ca nu-l poti obliga pe celalalt sa traiasca cum vrei tu, dupa regulile tale, dupa sentimentele tale…
Oricat te-ai lupta!
Nimic nu se intoarce…
Nimic nu-i pentru totdeauna…
Si cazi, furioasa si obosita…
Pentru ce atata lupta?
Pentru ce atata chin?
Pentru ce atata timp pierdut?
Pentru “bucatica” ta de viata? Pentru “bula” pe care ai construit-o si in care te-ai inchis?
Trebuie s-o iei de la capat…
Sa construiesti, cumva, alta…
Sa-ti gasesti calea…
Sa te “repari” pe tine…
Sa-ti “repari” inima…
Sa inveti sa iubesti si sa ai incredere…
Si, mai ales, sa inveti sa IERTI…
Sa zambesti, privind in urma…Sa-ti spui “bucata de viata” ca pe o poveste…ca pe o lectie invatata…
Si sa-i multumesti celui “ce-a fost” pentru momentele frumoase, pentru “bucata de viata”, pentru “bucata de drum”, pentru “bula” construita de voi doi, candva…
Sa multumesti pentru visele si sperantele pe care le-ati avut si pentru dorinta de a le realiza, inca…chiar daca, fiecare, cu altcineva…
De ce anumiti oameni ne insotesc pentru o bucata de drum?
De ce sunt pentru o vreme in viata noastra?
De ce dispar?
De ce pleaca?
De ce nu ne mai iubesc?
De ce nu ne mai vor?
De ce noi nu-i mai vrem?
Stiu…lectii, soarta, spirit…
Este adevarat! Este logic!
Si totusi….DE CE????
Ups…de la niste cuvinte, iar am ajuns sa bat campii….Deja v-ati invatat cu mine, nu?
6 februarie 2019