Barbatii pleaca cel mai repede dintr-o relatie. Ei cred ca au dreptul de a se plictisi cel mai usor.
Femeia ramane in pragul usii…
E intre doua lumi…
…” Lumea ” cu el…care se prabuseste…
…” Lumea ” care va veni…fara el…cu griji noi, cu copii de crescut…poate si cu un nou inceput…
Acolo, in pragul usii, de fapt, ea nu plange dupa cel ce pleaca. Incearca doar sa inteleaga pe ce drum va pasi ea.
Are un munte de intrebari pe care el le-a lasat fara raspuns, dar n-are timp de ele. Oricum, ce-ar mai conta?
Cineva i-a ranit inima si i-a aruncat-o in prag. Ea trebuie sa aiba grija de ea, acum. Ca de-un copil mic, bolnav.
Si-ar face un transplant…o inima care nu doare, nu simte, nu sufera….dar ar pierde iubirea, emotia, fericirea…
Ingrijeste ranile adanci, cum stie ea mai bine…in tacere…Nu spune nimanui…nu se plange…
Intr-o zi va fi bine, va fi gata pentru o noua iubire…
Nu conteaza ce va face el…Conteaza doar ce va face ea…
Nu va sta o vesnicie in pragul usii…
Oglinda-i va spune ca e frumoasa, e puternica, poate, stie, e curajoasa…Chiar daca, “inauntru” simte ca moare incet…
Va lupta !
Cu el, cu ea, cu viata, cu prejudecatile, cu lumea, cu familia, cu prietenii…
Stie ca va castiga!
Ea e echilibrul, puterea, iubirea si speranta.
El, doar un vesnic “ex-“….Doar un vesnic “viitor” al cuiva…
Cui ii pasa?!
Ea….
23 iulie 2017