….MAMA….

 

E mica si putin adusa de spate. Parul carunt, strans sub o coronita subtire si ochii albastri, mici. Aseaza grabita bagajele si ofteaza des. Pe patul de spital e fiica ei. Are piciorul rupt…

Ma uit la amandoua…seamana…Doua generatii…Vreo treizeci de ani diferenta…

Si-a pus un scaun la marginea patului si priveste in gol mangaindu-si genunchii. Le are si ea pe ale ei….Dureri, boli…batranete…Greutatea celor 84 de ani…Dar sta langa fata ei. Asa va dormi la noapte: pe scaun.

Din cand in cand pune capul pe perna fetei. Incearca sa fure cateva minute de somn dar nu e comod deloc.

O intreb:

“Veti sta cu ea?”

“Da. Cum s-o las?”

“Si-o sa dormiti asa?”

“N-am ce sa fac. Poate ma mai schimba nora…daca se va putea invoi…”

Aproape ca ma simt prost ca eu stau intinsa in pat si ea se chinuie asa.

O alinta…Are rabdare…Ii vorbeste uneori ca unui copil mic .

Ii da sa manance…Rupe bucati mici si-i da in gura…

E mofturoasa…Intoarce capul…nu vrea sa mestece…

Aflu ca are un usor retard, 54 de ani si-o viata chinuita.

“A avut si ea un prieten…Nu era de ea…Cam tragea la masea…E singura…Stam amandoua..”

Mama are rabdare…

“E cuminte ea, asa….”

Fata-i reproseaza ca din cauza ei a cazut. Ca o trimisese sa-si manance iaurtul in sufragerie, la televizor. Nu e rautate in reprosul ei.

Mama isi accepta vina cu blandete.

O alinta…Vrea parca sa ia asupra ei toata durerea.

Se tin de mana.

Ma uit si mi se pare ca in gestul asta simplu sta toata increderea, intelegerea, iubirea, sacrificiul…

Sacrificiul unei mame…

Am fost zilele trecute la pansat. E inca acolo…Sta pe hol asteptand sa treaca vizita…Asteapta sa fie operata fiica ei…

Intre timp, fura minute de somn, chinuita, pe scaun…Nimeni nu-i ofera ceva…Nici nu-i bagata in seama…

La 84 de ani….

 

29 august 2017

 

 

Povesti de spital…(I)
Tagged on: