Povestile mele sunt altele decat cele care se spun la tot pasul, pe Tv sau in ziare. Auzisem si eu de ele, inainte de-a ma muta in Bucuresti. Povesti despre asistente, pseudo-vedete, crai de Dorobanti, beizadele, cafenele selecte si amantlacuri. Dive de Dorobanti care se inghesuiau la portile televiziunilor in dorinta de a-si mai creste putin cota.
Rar, e vorba si despre vedete adevarate…
Se intampla sa fac zilnic o bucata de Dorobanti, in drum spre scoala. N-am vazut nici urma de asistente sau ” crai de Dorobanti”…
Bine…noi alergam diferit, probabil…Eu, pe jos, cu fiica din dotare, grabite sa nu intarziem la scoala. Ceilalti, cu caiii putere primiti in dar de la parinti sau…ma rog… Nici vorba, deci, sa ne vedem!
Chiar…ce diferenta…Am intalnit cateva vedete ( adevarate !) …Nu se sfiesc sa se plimbe la pas, fara cai putere….ca orice muritor de rand…
Dar…Revin…
Povestile mele de Dorobanti sunt altele….
Sunt despre batranul care aduce mancare la porumbei, in ficare zi, in statie la Perla. Stie cat si daca au mancat. Intr-o zi se certa c-o doamna mai bronzata care a aruncat, probabil, din mancare. Vinde zarzavat pe asfalt si e deranjata de porumbei. Batranul era sigur pe el. Stie ca nu puteau manca atat intr-o ora. Cred ca verifica mereu.
Apoi, despre batranica slaba, cu privirea speriata care vinde ce are prin curte. La ea am gasit un aloe…nu ca nu-l puteam lua din alta parte, dar al ei e ingrijit cu dragoste. Nu m-a lasat sa plec pana nu mi-a spus cum sa-l ud si unde sa-l tin. Si sa mut puiul de langa el in alt ghiveci. Sa aiba loc sa creasca….
Batrana de langa covrigarie….Pare ca tot asteapta pe cineva. De fapt, îi e rusine sa ceara, dar se bucura cand primeste ceva.
Pe banca de langa parc, sta vesnic un batran. Chiar daca ploua, chiar daca ninge, el sta acolo. Parca e una cu banca!
Cel mai mult insa, ma impresioneaza o doamna cu parul scurt, alb-alb si trasaturi ascutite. Este mica si slaba, dar ingrijita si imbracata curat. Se vede ca a fost cineva la viata ei. Astazi, insa, vinde carti si ziare din biblioteca proprie.
” 50 de bani pentru o carte, va rog…Nu am de paine…”
Va vine sa credeti? ….50 de bani !!!!….Cat costa o carte in ziua de astazi?….Pentru multi e un lux, chiar…
Are un teanc de carti in mana iar la picioare, un carut de piata, cu rotile, plin de carti si reviste….Carti vechi, bune…
Trec doi pasi de ea si ma opresc. Bag mana in buzunar. Ah, cardurile astea! Ii dau ce am, vreo 10 lei in total…Se uita la mine speriata…
” E cam mult…” , si-mi intinde bratul cu carti sa iau….
Nu vreau carti, nici reviste sau ziare….Iubesc casele cu biblioteci care gem de carti…Cred ca îi e foarte greu sa se desparta de ele…
Ma intorc. In spatele meu s-au oprit doi elevi de liceu. Intind si ei bani…Nu iau carti…Apoi, un domn mai in varsta, inchide telefonul si se apropie de ea, cu mana la buzunar…Pandesc…Doamne, parca sunt nebuna! Ma rugam sa-i dea si el ceva…
Are noroc astazi…Si de bani, dar si de oameni care stiu cat valoreaza o carte, stiu ca e greu sa te desparti de ele…Mai ales cand le-ai adunat o viata-ntreaga…
Doamna sta putin aplecata de spate. Pare mereu mirata si speriata.
Merg aproape vorbind singura…pe Dorobanti…M-a impresionat…Niciodata nu stii ce te asteapta in viata….Ma ingrozesc cand vad asemenea cazuri….Mi se strange inima…
….Povestile mele de Dorobanti….
17 iulie 2017