
E o dimineata din aia…cu lene, cu dureri de cap, cu un fel de tristete…Poate in ton cu vremea de afara…Ceata, frig…Te-ai trezit inaintea alarmei si cobori zgribulita din pat. Dai drumul la televizor si prinzi din zbor: “…e perioada asteniilor si a depresiilor…”.Nu asta ai fi vrut sa auzi acum. Nu ai starea necesara.
In rest, cam frig, dar sunt sperante sa mai vina ceva grade peste zi. Si soare…Arunci un ochi pe geam in timp ce pui cafea in ibric: ” Inca sunt verzi copacii…doar ici si colo apar cateva pete de galben sau ruginiu…”
Nu stiu cum, in minte iti vine o toamna din anii din urma, mult in urma, cand totul era galben. O mare de galben! Erai la volan si priveai uimita; iti spuneai ca n-ai mai vazut niciodata o toamna atat de frumoasa, atat de galbena.
Azi…
Probabil ca frumusetea fiecarei zile, a fiecarei toamne vine la pachet cu starea ta (mai buna sau mai rea!), cu etapele vietii tale. De fiecare data pare altfel; vezi si simti diferit.
Astazi, nu te-a prins intr-o stare tocmai buna! Nu stii de ce…N-ai motiv sa fii asa trista, obosita. Lucrurile s-au asezat in viata ta, in bine chiar.
Dar, va trece! N-ai timp sa-ti plangi de mila si poate e mai bine asa.
Un mic dejun zgomotos cu copii ce pleaca la scoala…Pardon!…La cursuri!…Mereu sunt corectata…nu reusesc sa ma “aliniez”…
Cafeaua ta (in sfarsit!) si cateva minute cu tine inainte de-a te avanta in iuresul zilei. Ai treburi/lucruri pe care le tot amani. Poate si pentru ca nu-ti place sa depinzi de altii. De asta tot eviti…
Dar azi zici ca le pui capat. Sa scapi de stres…Stresul amanarilor…
Tot azi, o programare la coafor. Iti vine sa crezi ca n-ai chef? Ca poate fi un motiv de stres? Daca ai spune cuiva te-ar privi ciudat. Carei femei nu-i place la coafor? La salon, ma rog!
Ei, da! Tie! Azi!
Dar o faci si gata! Pana si asta amani de ceva timp…
Ai o lista lunga de amanari! In timp, ai devenit regina amanarilor. Stiu, nu suna bine! Ce-o fi cu tine? Unde ti-a disparut cheful, puterea, dorinta, determinarea? De ce faci totul mecanic, in ultimul timp? Lucruri pe care te chinui sa le bifezi pe-o lista.
Ce sa faci sa-ti revii? Ai umplut casa cu carti motivationale pe care, da!, nu le citesti. Te uiti piezis la ele: “Intr-o zi…”
Biroul tau e plin de foi, de incercari, de teme, de poze, de carti, de liste…Tu iubesti sa faci liste…Sa bifezi…Atunci, de ce oare tot amani lucruri? Rupi si scrii iar…
In toata ameteala asta, ai totusi un obiectiv clar. Ceva ce-ti doresti de multa vreme. Dar trebuie sa “maturi” din calea ta muntele de amanari ca sa poti sa-ti vezi realizat visul.
Cam asta e! Zile cu dimineti obisnuite…banale…
Trec la “maturat” amanarile….
23 octombrie 2019