In acea seara s-a dus mai devreme la culcare. A inchis bine usa camerei, apasat, ca si cum ar fi vrut sa se apere, sa puna o bariera clara intre ea si zgomotul casei. S-a cuibarit in patul cu perne multe si a luat teancul de carti de alaturi.
Primise in urma cu cateva zile cateva carti. A fost un cadou de la o prietena care stia cat de mult iubeste cartile. S-a amuzat cand i-a povestit ca si-a dat primul salariu pe carti. Tot…
Nu se putea hotari. Pe care s-o inceapa? Le-a insirat pe pat incercand sa-si dea seama. Nimic! Nici un fior, nici o chemare.
Poate n-ar trebui sa inceapa nici una in seara asta? Stia ca, daca o prinde actiunea, nu mai doarme pana dimineata.
Casca somnoroasa….
“Ei bine, dragelor…N-o voi incepe pe niciuna dintre voi…Sa nu fie cu suparare…Hai, inapoi pe noptiera! Maine…Poate ar fi mai bine sa dorm!”
Le aseza incet, cu grija…Isi potrivi pernele si se lasa, obosita, pe ele.
“N-am stins veioza! Dar stau asa de bine! Mai bine o las aprinsa…”
Se foi un timp …Somnul nu vine…Zeci de idei zboara prin mintea ei obosita…
“Sa ma duc pe-o pasune…Sa numar oi…Poate asa adorm…Nu, nu…daca lipseste vreuna la numaratoare…o caut toata noaptea…”
Rade…
“”Ei, lasa…ca oricum nu stii cate sunt…”” aparu din senin o voce in mintea ei…
“Doamne, m-am tampit! Aud voci? Vorbesc cu mine? Care “mine”? Adica eu?”
“”Da!, rade cineva…chiar tu! Tu cu tine!…Cu mine!…Ma rog, ai prins ideea, nu?””
Pentru cateva secunde ramane fara replica, muta…
“Acum, am sa dorm! ” spuse apasat, cu voce tare…
Apare iar un hohot de ras in mintea ei…
“”Esti nostima, stii? Ce strigi asa? Aud oricum…Chiar si fara voce…Ai uitat, eu sunt vocea ta…””
Ar fi vrut sa spuna ceva dar se opri. Poate daca tace, nu spune nimic, nu-i da replica, pleaca…O lasa in pace…Si-asa simte ca o ia cu fiori.
O vreme, nu se mai aude nimic. Si cand credea ca a scapat, cand incepea sa se relaxeze putin cate putin…
“”Si? Ce-ai facut astazi?””
“Nimic! Pleaca!”
“”Unde sa plec? Eu sunt..tu..Incerci sa scapi?””
“Sa scap? De cine?”
“”De mine! Ma rog, de tine…””
“Nici tu nu stii…Ma ametesti, nu ma lasi sa dorm…”
“”Nu-s eu de vina ca nu dormi. Poate constiinta ta nu te lasa? Poate ai sa-ti reprosezi ceva?””
“Asta-i buna! Nu-mi lipseai tu…acum apare si constiinta!”
“”Mda! Vrei sa mai chem pe cineva? Sa fim mai multi la masa?””
“Pe cine-ai mai chema?”
“”Depinde! De actiunile tale de peste zi. Poate regretul, poate nepasarea, poate indiferenta…””
“Asa multe sunteti ?”
“”Poate egoismul, poate…”
“Bine! Gata! Deja nu mai sunt locuri la masa…”
“”Deci…ai sa-ti reprosezi ceva?””
Se gandi, uitandu-se pe pereti…
“Cred ca nu…”
“”Esti sigura? Sa mai aducem scaune la masa?””
“Bine, bine…cred ca…cred ca…Uite, m-a sunat o prietena astazi. N-am raspuns…Mi-a dat mesaj…Era agitata. Tot n-am raspuns…Pur si simplu nu aveam putere s-o ascult…Am avut o zi grea, ciudata…Acum, ca ma gandesc mai bine, imi pare rau…”
“”Asa! Daca tu ai fi avut o problema si ai fi sunat pe cineva, o prietena…Ti-ar fi placut sa-ti raspunda? Sa te asculte? Sa-ti dea, eventual, un sfat? Sau sa-ti spuna ca totul va fi bine?””
“Ei bine, da! Ai dreptate…Am gresit! O voi suna maine…Voi indrepta cumva greseala…Acum, ma lasi sa dorm? Gata cu morala?”
“”Altceva…ce-ai mai facut astazi?””
Dadu ochii peste cap, ofticata…Si vocea o enerva…Calma, moale…dar si amenintatoare, in acelasi timp…Asta pentru ca stie deja totul…
“Vrei sa spui, ce-am mai facut rau, nu?”
“”Nu stiu…tu stii…Ai facut? “”
“Sa vedem…Am amanat niste lucrari astazi…Erau urgente dar n-aveam idei…Nu ma puteam aduna…Stiu ca promisesem, dar…
Am dezamagit niste oameni, nu? Ah…Si ei, la randul lor, au dezamagit pe altii…Totul din cauza mea! Trebuie sa repar si asta…Maine…Voi avea iar o zi grea, stresanta…”
“”Inca…””
“Nu stiu ce-a fost astazi…Nu m-am putut tine de promisiuni, de termene…n-am vrut sa raspund la mesaje…Nu pot avea si eu o zi proasta?”
“”Poti! Dar cand stii ca altii depind de tine…ca vor avea neplaceri din cauza ta…Ce faci? Te lasa constiinta sa faci asta? N-ai remuscari?””
“Am…”
“”Simt ca mai e ceva…””
“In seara asta…Stiu ca au pregatit numai bunatati…au pus masa…Era frumos! Nu-si doreau decat sa stam la masa, toti, ca pe vremuri…Sa povestim…Am gustat cate ceva…am zambit putin…N-aveam chef! N-am avut o zi tocmai buna! Am zis ca ma doare capul…Am urcat sa ma culc…”
“”Si, te doare?””
“Hai! Stii bine ca nu! A fost un motiv…Da, da…n-a fost frumos! S-au pregatit toata ziua pentru asta…Ba chiar au facut mancarea mea preferata…Am sa ma revansez cumva…Nu stiu cum! ”
“”Uneori, momentele pierdute …raman pierdute…nu te mai poti revansa…nu va fi acelasi lucru…””
“I-am ranit…le-am stricat seara, surpriza…Am vazut asta in ochii lor si totusi, m-am baricadat aici…Credeam ca sunt in siguranta…Dar ai aparut tu…si musafirii tai…asa-zisii musafiri…nepoftiti…”
“”Nepoftiti, zici? Tu i-ai chemat toata ziua. I-ai tinut dupa tine pana acasa…””
“Dar nu poti sa intelegi ca am avut o zi proasta? Ca n-am avut chef de nimic?”
“”Ba da! Exista zile…Dar tu ai facut niste promisiuni, ai incurcat oameni, ai sters zambete, ai distrus surprize, n-ai stiut sa asculti…Nimeni n-a stiut ca tu n-ai chef…N-ai spus nimic, nu te-ai scuzat, n-ai explicat…Ai fugit!””
Sta cu capul in jos, sprijinit de genunchi…Nu are ce sa mai spuna…Asa s-a intamplat….Astazi, nu se mai poate face nimic…Stie asta!
Intelege si, de maine, va fi mai atenta la tot si toate…Nu va mai face lucruri ce ei nu ar dori sa i se intample…
E coplesita…
“”Fa bine peste zi…ca binele sa-ti fie musafir la masa….Sa poti pune trei scaune: TU cu Tine si Binele….””