Vi s-a intamplat vreodata sa lasati totul in voia sortii?
Sa simtiti ca nu se mai poate? Ca nu mai aveti energie si motivatie sa mergeti mai departe?
Ca nimic nu mai conteaza?
Ca orice ai face, nu te poti ridica?
Le lasi pe toate balta in jurul tau…
Ti-e si sila sa mai privesti…
Intri in conflict cu oglinda…
Te superi pe oricine vine cu sfaturi…Nu sfaturi seci vrei…vrei ca cineva sa te inteleaga…cineva care a trecut prin aceleasi stari…
Ajungi sa-ti doresti sa nu mai iesi din casa…
Sa traiesti “artificial”…doar tu cu tv-ul, cu tableta si alte alea…
Jalnic, ai spune…
De fapt, esti obosit…
Extrem de obosit!
Viata….viata asta…
N-ai putere nici sa vorbesti…de luptat, nici atat…
Da, asta iti spun toti…lupta…Cu cine? Cu tine?….E cea mai grea lupta….
Dar ei nu stiu…altfel nu ti-ar spune indemnuri seci citite pe undeva…
Orice sunet iti da dureri de cap…
Ai vrea sa n-auzi, sa nu stii, sa nu vezi…
Tu zici ca “ascunzisul” asta e un fel de terapie…
Un fel de lasare in voia sortii…
Apoi, vezi la colt de strada batranica aia apasata de boala si frig…vinde ce poate…ceva flori din curtea ei…cateva mere…cateva oua…
Vine zilnic acolo si nu se plange…nici de boala, nici de frig…nici de ploaie…zice ca toate-s de la Dumnezeu…chiar si batranetea ei chinuita…
Te uiti la ochii ei senini si la mainile uscate…e ingrijita, vorbeste incet si moale…zambeste trist…parca-i o icoana…
Ti se face rusine!
Zici ca-l manii pe Dumnezeu cu vaicarelile tale…
Pleci…dar iti ramane bine intiparit in minte chipul ei…si vocea, si zambetul, si oftatul…
Musai sa te mai gandesti…Musai sa “te vindeci”…
Nu se poate dintr-o data dar…am zis sa trag de mine…cate un pic in fiecare zi…
Cand simti ca deznadejdea te trage inapoi, sa faci un pas spre viata…Si sa te gandesti la batrana din colt…
Sa faci lucruri chiar daca zici ca nu mai poti…
Sa inveti, sa-ti amintesti iar aia cu “nu exista nu pot, exista nu vreau”…
Stiu…e usor de spus, greu de facut…
Dar trebuie sa te tragi afara din capcana supararii, sa-ti tarai picioarele si sperantele…
Sa-ti dai intalnire cu puterea, cu ambitia, cu optimismul, cu energia…
Si daca-ti dai intalnire cu ele, esti obligat sa te duci…
Caci tie nu-ti place sa intarzii….Niciodata!
Tii la punctualitate…
Asa ca, vrei-nu vrei, te duci…
Acolo, vezi tu ce se intampla, cum te descurci….ce se intampla la masa tratativelor…
Si ca sa nu-ti sune astea toata ziua in cap. iei un creion si scrii…scoti din tine “raul”…il lipesti pe hartie…
Stiu, vor sari multi pe tine, siguri ca esti nebuna, depresiva, negativista….
Astia care stau in umbra si se bucura sa-ti mai dea un sut ca sa te duci si mai adanc….
De fapt, tu esti doar obosit….Extrem de obosit!
Ai vrut doar sa scrii…Sa scoti, in liniste, din tine starea de rau…
Cine stie, poate i s-a mai intamplat si altcuiva…
N-o fi toata lumea asa perfecta, asa puternica…
Statisticile nu spun asta!
Si, daca da?
E o problema cu tine?
Nu! esti doar obosit…Extrem de obosit!
Si dezorientat…
Si dezgustat…
Si mirat…
Dar…
Si maine este o zi!
O vei lua de la capat. Obosit sau nu, trebuie sa mergi cumva inainte.
Si, daca astrele se vor alinia, vor fi de partea ta, poate vei gasi in drumul tau remediul…
Cineva care sa te faca sa zambesti!
Nu-i asa ca zambetul rezolva totul?
31 martie 2018