Pana nu ti se intampla cate ceva rau, nu te sperie nimic in viata…
Nu crezi ca lucruri pe care le vezi la altii, le auzi, pot sa ti se intample si tie…
E adevarat, ai si tu nemultumirile tale, frustrarile tale, micile orgolii, micile suparari, pierderi, despartiri, regrete…
Dar nimic nu s-ar compara cu ce vezi la altii…boala…moarte…
Toate sunt doar acolo, la ei! Departe de tine si de ai tai…
Tragi o privire pentru o clipa, auzi o stire din mers, dar treci mai departe…
Iti bei cafeaua linistita, te uiti pe geam la soarele care rasare, vorbesti cu prietenii, te pierzi in trafic, te plangi de lucruri marunte, te alinti…
Nimic nu te sperie…
Nimic nu te face sa renunti la rutina ta, nu te opreste niciun gand din drum…
Ai si uitat stirile de dimineata…
Viata isi continua mersul si crezi ca vesnicia a batut la poarta ta…I-ai deschis usa, ai poftit-o si crezi ca s-a mutat definitiv la tine…
Nici nu-ti faci griji…
Totul va fi la fel, mereu…Fara inceput, fara sfarsit…
Si de ce-ar fi altfel? Lucrurile alea mari, grele, negre, n-au venit la tine, te-au ocolit…
Dar…
Cand se intampla…tie, apropiatilor…
Pamantul iti fuge de sub picioare, soarele refuza sa mai apara, lumina zilei e mai tulbure si noaptea e mai adanca…
Sau, poate asa le vede, le simte haul ce s-a cascat in sufletul tau…
Teama…teama isi intinde tentaculele uriase si sugruma orice urma de normalitate…
Esti dintr-o data de partea cealalta a baricadei…acolo unde altadata nici nu te gandeai ca ai sa ajungi…stari pe care nu credeai ca le vei trai, ca ti se vor intampla…
Vesnicia nu mai bate la usa ta! A uitat drumul, calea…
Acum traiesti orice cu teama, vezi pericole chiar si acolo unde poate nu sunt…
Indoiala isi croieste mut drum spre mintea ta si orice pas pe care il faci, il faci cu teama…
Inveti cum e sa pierzi, admiti ca nu e totul vesnic cum credeai, admiti ca ti se poate intampla si tie, ca nu poti pacali viata…
Accepti ideea ca nu te mai porti intoarce in partea cealalta, in partea celor care cred ca totul e vesnic, ca lor nu li se poate intampla nimic…
Ai vrea sa pastrezi starea aia de liniste, de bine, de fericire, de inconstienta…
Nu se mai poate!
Poate doar un echilibru intre ele…Daca s-ar putea!
E si un lucru bun in toate: pretuiesti clipa, oamenii, momentele, timpul…Inveti sa traiesti cu adevarat!
Presupui ca asta e normalitatea!
Viata cu momente grele, cu pierderi mari…dar si cu fericire presarata printre ele…
Viata mereu la panda!
5 octombrie 2020