A trecut peste noi…ne-a izbit cu putere…ca un val urias….ca un tsunami…Nici n-am realizat ce ni se intampla…Ne-a luat pe nepregatite…Brutal…Asta cu toate ca-l asteptam de mai bine de un an…Ne-am zbatut…Am purtat “razboaie”…Am facut nopti albe…Ne-am luat diploma in cicalit si, unii dintre noi, l-am intrecut pe Lenin cu al lui ” invatati, invatati, invatati”….

Si-acum, s-a terminat…a trecut….ramai intepenita, mirata si dezorientata….erai obisnuita sa lupti….acum ce urmeaza?…ce-o sa faci?…

“Cum? A trecut? Asta a fost tot?”….

Adevarat…Simti asta din postura de parinte…grijile, agitatia, nervii, incordarea, ochii pe ceas, ochii pe carte…scoala, simularea, ambitiile, nervii lui ( ai copilului! ), cicaleala, explicatiile, semnele de intrebare, voci ridicate, furtuna….linistea….

El e linistit. Doat tu l-ai stresat, l-ai agitat! L-ai chinuit cu neincrederea si grijile tale. Justificate…Sau poate nu?…El stia ca ia bac-ul, ca o sa fie bine….Ca: ” Nu-i cine stie ce, mama. Doar ti-am spus ca e usor.  Tu, insa,  esti “regina negativismului”….”

N-ai ce sa zici. Iti arata notele mari pe ecranul calculatorului.

1-0 pentru el ! Te-a batut! Ti-a demonstrat ce poate si te doare reprosul lui. Te doare ca a simtit neincrederea ta, si frica, si….

Ai un “dar…” pe care ai vrea sa-l spui…insa il tii pentru tine….s-a terminat…de data asta, e foarte dulce infrangerea…

Si-atunci, de ma simt ca o carte fara final?…careia ii lipseste  ultima pagina?…

Poate ca, in subconstient, simti ca o mare etapa s-a incheiat. Cu toate ca nu recunosti si n-ai vrea. Nu mai este copil! E adult!

Nu trebuie sa mai gandesti in locul lui, nu trebuie sa-i mai desenezi traseul in viata….Simte ca poate, e stapan pe el…E acel:

” Eu pot…

Stiu ca pot…

Si vreau sa pot…”

Doar tu il tragi inapoi crezand ca inca mai ai dreptul sa-i impui, sa-i ceri, sa-l obligi, sa-l dadacesti, sa crezi ca le stii pe toate….

Ai senzatia ca inca mai detii controlul…iti doresti asta…

Trebuie doar sa intorci o privire in trecut….Sa vezi cum erai tu la varsta lui…cum gandeai…ce idei ascundeai in suflet, doar pentru tine…

Le protejai de semnele de intrebare, multele semne de intrebare ale parintilor…

Stii cum erai…Dar stii si cum esti acum…Niciodata n-o sa fii linistit…Niciodata n-o sa scapi de griji si de semne de intrebare…Intelegi acum ambele generatii si totusi….

Daca exista meseria de parinte, inseamna ca exista si “somajul”…Un altfel de “somaj”…Intram, de fapt, intr-o alta faza. Putem doar sa sfatuim, sa dam variante, sa incurajam…Putem sa fim fericiti daca vin si ne cer sfatul, parerea….daca-i putem tine aproape de noi…

Stiu…sunt multi specialisti in relatia parinte-copil….Si totusi, niciodata nu-i la fel….nu exista tipare…nu exista retete…nu exista perfectiune…

Doar un dram de noroc si suflet…mult suflet…

7 iulie 2017

 

 

Furia Bacalaureatului….
Tagged on: