Fulgi de zapada…
Din cate ierni sunt facute vietile noastre? Din cate zapezi?
Multe…Multe…
Nu ni le amintim pe toate…
Flash-uri, bucati de imagini, franturi de cuvinte, zambete, bucati de suflet, bulgari de zapada…
Ceva inimi care bat mai tare, ceva tristeti si despartiri…
Din acea zi nu-mi aduc aminte decat fulgii de zapada ce se lipeau, haotic, de parbriz. Incepuse sa ninga, era tarziu, noapte, iar eu goneam spre casa.
Imi tot spuneam c-a fost o nebunie ca m-am pornit la drum pe o astfel de vreme, la ceasul ala din noapte…
9..10…cam asa…
Ma rugam sa nu se inteteasca ninsoarea. Sa astepte pana ajung eu acasa…Sau, macar, prin apropiere…Sa nu ma prinda, undeva, pe camp…
Nu stiu de ce goneam asa…de ce ma grabisem sa plec…
De frica? De tristete? Din cauza starii de negare care-mi staruia in suflet de-o vreme?
E greu sa accepti ca cineva drag va pleca …Ca o ai in fata ta, langa tine, si totusi, sa stii ce urmeaza…in curand…
Esti frustrat, neputincios…
Nu stii ce sa faci…Nu stii ce sa-i spui…Nu stii cum sa te comporti…Nu stii cum s-o privesti…
Nici nu stii daca-i cazul sa-i zambesti…
Ti-e frica pana si sa gandesti ceva…
Daca te tradeaza fata? Daca vor tipa gandurile tale?
Doamne, cum o fi, pentru cei in cauza, asteptarea asta?!
Si-atunci, ai vrea sa fugi…Cauti pretexte…Pentru tine, pentru ea…
Mintea ta lucreaza febril…
Asta in timp ce corpul tau a intepenit, iar picioarele refuza sa te asculte…
Te doare zambetul ei intiparit pe chip…
Incerci sa-l cauti in amintire, sa ti-l explici….
Te simti vinovata cu toate ca, sigur, nu ai nicio vina…
Boala ei a venit pe neasteptate…
N-ai asistat la agonia ei si-ai vrea sa te ierte ca ti-a fost frica…
Ca n-ai vrut sa crezi …
Ca n-ai realizat ca totul se va intampla asa repede…
Erai confuza atunci…asa esti si acum…Din aceasta cauza, cuvintele navalesc, haotic, in mintea ta…
Zici ca e cazul sa le scoti de acolo, asa amestecate cum sunt…
Unii nu vor intelege nimic, dar nu conteaza…
Poate, daca le vei asterne pe hartie, daca le vei vedea in fata ta, vei putea, in sfarsit, intelege…
Accepta…
Poate va veni linistea…
A ta…
Poate si-a ei…
Nu stii ce se intampla acolo, departe…
Ai crezut ca mai ai timp? Sau, poate, asa ti-ai linistit constiinta….
N-ai mai avut timp!
Ea, n-a mai avut timp!
Zambetul ei trist s-a transformat in fulgi de zapada.
Astazi, mi-a venit in minte ca, fulgii aia mari de zapada pe care, dupa atatia ani, nu-i pot uita, erau gandurile ei bune care ne ocroteau pe drum, grija, lacrimile, iubirea…
Dorinta de a mai trai, de a se bucura de viata…
Spunea ca mai avea multe de facut…
Stia, probabil, ca n-o sa ne mai vedem niciodata…
Ca nu o sa ne putem lua ramas bun…
Nici n-as fi putut! Nici n-as fi vrut!
Un ramas bun in graba, cu frica…ocolind adevarul, inevitabilul…si-un zambet trist, dezamagit…ingenunchiat de suferinta si neputinta…
Cu multii “de ce”…
Sufletul ei s-a transformat in fulgi de zapada…
Lacrimile ei s-au transformat in iarna…
Zambetul ei, palid si trist, a adus ninsoarea…
Gandurile ei au fugit cu mine, la drum…
Primii fulgi de nea care mi se lipesc de parbriz….
Imi amintesc de ea, din cand in cand….
15 noiembrie 2018