Are cativa ani de casnicie in spate. Si mai multi de cand e singura. Ea si baiatul ei au scos-o la capat fara “capul de familie”.
“Cap de familie” nu mai era de ceva vreme. Familia, sotia, fiul …nu mai erau prioritatile lui de ceva timp…Le inlocuise cu paharul, prieteni cu influente proaste, nopti pierdute, vorbe urate, gesturi deplasate…Era musafir in casa, un musafir vesnic nemultumit.
Placerea lui cea mai mare? Sa-si faca familia sa sufere, sa-i umileasca, sa-i invete sa traiasca in teroare si frica.
Doamna micuta din fata mea, trecuta de ceva timp de prima tinerete, povesteste in timp ce face o cafea. Cumva, e detasata acum…A trecut destul timp peste intamplari…Ranile s-au mai inchis. Toarna cafeaua in cesti si se aseaza netezind fata de masa…
A tot dus-o asa un timp. Pe vremuri, divorta mai greu lumea. Era mare rusine. Femeia rabda uneori toata viata un astfel de specimen. Ea e puternica, razbatatoare, indrazneata, priceputa, curajoasa, harnica, sociabila, glumeata…si nici urata nu-i!
Intr-o zi, cand nu s-a mai putut, a spus STOP. Si-a facut actele de divort. Lui nu-i venea sa creada ca are ea atata curaj. Credea ca n-o sa se descurce singura, ca va veni in genunchi la el, s-o primeasca inapoi.
N-a fost!
Se vede ca nu-si cunoastea deloc sotia. Divortul s-a finalizat. N-a fost loc de-ntors! Urat…dar s-a terminat…Ea a luat-o cumva de la capat. A ramas in apartament cu baiatul dar a trebuit sa stranga bani, sa faca rate….Domnul, din rautate, ii luase televizorul, frigiderul si alte lucruri de prin casa. N-a renuntat nici la partea lui din apartament in favoarea fiului…Ea a trebuit sa-i plateasca o suma de bani, in rate…
Au ajutat-o parintii, de la tara. Cu bani, cu mancare…Cu tot ce pot niste parinti care sufera si-ar face orice pentru copilul lor. Mama ei ofta pe ascuns…
“Si ti-am spus, draga mamei, ca nu-i de tine…Nu m-ai ascultat!”
Asa e! Spusese! Dar ce femeie indragostita asculta? Crezi ca tu detii reteta fericirii. Ca totul incepe si se termina cu tine. Ca tu stii, ca tu esti altfel…Toti suntem asa!
Si-apoi, o vreme, a fost bine. Au muncit, au facut o casa, au cumparat in ea ce trebuie…au facut un copil…Parea liniste…Asta pana au scapat de datorii…Era doar linistea dinaintea furtunii…
Oricum…a scos-o la capat! S-a descurcat! Fabrica unde lucra mergea bine, castiga. Putea face rate, ore suplimentare…I-a fost greu dar se simtea usurata, scapata de povara unui sot care-si pierduse busola in viata.
Apoi, dupa cativa ani, parea ca soarta ii surade iar. S-a indragostit de un coleg.
“Stii, intalnirea noastra a fost ciudata. Eram pe hol…un hol lung, la serviciu…El venea din capatul celalalt…L-am vazut…inalt, brunet, cu mustata…am avut senzatia ca a deschis larg bratele si s-a grabit spre mine sa ma imbratiseze…Si asa am ramas…”
Relatia s-a sudat incet-incet. Nu-l deranja ca ea are un copil. Ba chiar l-a indragit. A fost fericita…nesperat de fericita…Nu-si inchipuia ca viata poate fi asa de frumoasa…N-avusese niciodata astfel de clipe cu fostul…
Dar, intr-o zi, a primit o lovitura. Asa, in plin, ca la box. O colega a oprit-o:
“Ce? Crezi c-ai sa te mariti cu el? I-ati gandul, draga! Nu stii ca el e insurat ?”
A cazut cerul pe ea. Stia doar ca are si el un baiat, ca exista o “fosta”….Dar nu stia ca de fapt, fosta e inca “actuala”…
Adevarat, ei nu se mutasera impreuna. Erau, fiecare la casa lui. Ea nu-l vizitase niciodata. Nici nu s-a gandit. El mai ramanea din cand in cand la ea…o zi-doua…dar nu gasise ca e momentul sa se mute definitiv.
Normal ca n-a tacut. Cum ar fi putut? Cel mai mult uraste minciuna. Nici nu-i intelegea gestul. De ce facuse asta? Cum s-a gandit ca ea n-o sa afle intr-o zi?
I-a spus ca aflase. Au sarit scantei intre ei. Nu era ceva usor de dus…pentru niciunul…Barbatilor nu le place sa fie descoperiti, prinsi cu minciuna…Simt ca-si pierd suprematia, coboara de pe piedestal (unde tot noi ii urcam!), isi pierd autoritatea, credibilitatea…Nu le plac femeile care nu accepta jumatati de masura…
“N-ai fost fericita cu mine?”
“Ba da!”
“Si-atunci, ce vrei? Nu ne-am mutat impreuna, avem doar o relatie…Cu ce te impiedica pe tine amanuntul asta?”
“Amanunt? Faptul ca esti insurat si ascunzi asta, e doar un amanunt? Locuiti in aceeasi casa…e doar un amanunt?”
“Da…pentru mine, da…Teoretic suntem impreuna…In fapt, fiecare are viata lui…”
“Da, toti spuneti asta…”
“Poti sa verifici. Si ea are pe altcineva…Daca am divorta, ar trebui sa imparta casa si n-am chef…N-are decat sa plece ea! Nu pleaca, trebuie sa ma suporte…Si, crede-ma, nu-i usor…”
“Asa sa fie, de ce nu mi-ai spus?”
“N-ai mai fi vrut nimic cu mine. N-am vrut sa te pierd…”
“Oricum, asta se va intampla…”
N-a convins-o povestea lui…O vreme a refuzat sa-l mai vada. Aflase, intr-adevar, de la cineva ca ea ar fi avut o relatie cu seful ei. Dar traia in acelasi apartament cu “actualul”…Si facea totul in casa ca si cum ar fi fost o familie normala…Ii gatea, ii spala, facea curat. ii suporta ifosele si aerele de stapan…Ii era frica de el…
Uneori, in viata, insa, faci alegeri gresite. Dupa o vreme, s-au impacat. Nu stiu ce-a fost in mintea si sufletul ei cand a cedat. Poate s-a “ascuns” dupa faptul ca cealalta avea o relatie, ca nu era ea motivul despartirii lor, ca nu era ea de vina pentru esecul casatoriei lor, ca nu-si construia fericirea pe nefericirea celeilalte…Ea asa ii gasise!…Nu stiu…Nici ea nu mai intelege…
O femeie indragostita se poate amagi asa? Nu stiu daca e bine sa judeci…Altii fac greseli si mai mari. Nu stii nici tie ce-ti rezerva viata. Dar daca nu mai merge, pune punct!
Se gandea uneori…La ea n-a mai mers si a avut curajul si taria sa puna punct. S-o ia singura de la capat. Sa creasca singura un copil, sa plateasca rate, sa cumpere un covrig in loc de doi, daca bugetul nu i-a permis. Si el, ditamai barbatul, sa se impiedice de o bucata de casa?
A crezut ca merge, dar viata ei n-a mai fost la fel. Curand avea sa-i vada si adevarata fata. Tipul omului care nu accepta ca a gresit, care nu suporta sa-i spui, sa-i reprosezi, sa-i iesi din cuvant, rautacios si egoist si…stupoare….caruia ii plac si alte femei….
Nu mai intelegea nimic. Care era el, cel adevarat? Cum se schimbase asa, dintr-o data? Era doar ciuda ca-l descoperise si nu mai putea sa emita pretentii, nu mai avea credibilitate? Unii in loc sa plece capul, te ataca ei mai rau.
E razbunare? Dar pe cine se razbuna?
Ar fi vrut sa puna punct. Dar cand simtea ca pierde teren, se schimba, promitea, jura…O vreme, chiar se tinea de cuvant…
Curand n-a mai mers nici asta. Baiatul ei era mare acum si intr-o zi i-a reprosat:
“L-ai suportat pe tata. Cum de n-ai invatat nimic? De ce nu pui punct pentru ca se vede ca nu merge?”
I-a fost rusine. Nu s-a certat niciodata de fata cu el dar baiatul isi cunostea mama. Simtea ca nu e bine…
Ce nu stia? Ea ar fi vrut sa puna punct. Chiar daca mai spera. Nu putea insa sa scape. O urmarea, o astepta, o suna. Era ceva de genul:
“Daca nu esti cu mine, nu poti fi cu nimeni. Pe tine nu pune nimeni mana…”
Nu stia unde disparuse omul de la inceput si cum putuse sa joace un astfel de rol, daca asta facuse. E dureros sa nu stii daca ce ai trait e adevar sau ai fost doar o piesa dintr-un rol.
Satula sa fie urmarita si tracasata, satula sa-i fie deranjati prietenii, a apelat la Politie. Raspunsul?
“V-a batut?”
“Nu…”
“A facut scandal in bloc? Aveti martori?”
“Nu…”
“N-avem ce sa-i facem. Stiti cate cazuri din astea sunt? Le dam amenzi, dar tot acasa se duc…”
“Si ce trebuie sa fac? Sa astept sa ma bata? Sa ma omoare?”
Cel din fata ei da din umeri. Ea e disperata…
In toata aceasta agitatie, isi aduce aminte ca are un fost coleg care lucreaza in Politie. Nu stie unde dar gaseste un numar de telefon si-l suna. Plange si-i explica…e revoltata de ce i s-a spus cand a facut plangerea.
“Nu exista asa ceva! Trebuie rezolvat.”
In zilele urmatoare a fost chemat la Politie. Era uimit. Nu-i venea sa creada. Dar a crezut ca-i merge…
S-a postat cu masina la usa blocului ei. A crezut ca-i gluma dar a fost iar chemat la Politie. Nu stie ce i s-a spus acolo, dar a disparut din calea ei. N-a mai cautat-o si s-a prefacut miel bland cand s-a intalnit cu fiul ei.
“A luat-o razna maica-ta? Sa ma reclame la Politie? Dar ce-am facut? Vroiam doar sa vorbesc cu ea…E salbatica rau…”
Baiatul e furios dar se abtine.
“Trebuie sa accepti. Cand cineva nu te mai vrea, nu poti sa-l obligi.”
A trebuit sa treaca un timp pana a scapat de frica si de obiceiul de a se uita in stanga si-n dreapta cand iese din bloc. Parca ii simtea scrasnetul dintilor in apropiere.
E final…
Final de viata in doi, de relatie, de ani, de speranta, de viitor, de experienta….
Bea incet din cafeaua din fata ei…
“E greu sa mai primesti pe cineva in viata ta. Poate treci pe langa cel potrivit, dar daca tu porti povara dezamagirilor vechi, ii intorci spatele, il izgonesti, ii inchizi usa-n nas…Plateste el ce a facut altul cu viata ta…Nu mai vrei, nu mai poti, nu-ti mai arde sa-l asculti…Nu mai ai rabdare si nu mai poti sa investesti sufleteste…Ti-ai pus odata sufletul pe tava…Stii cum se spune, daca te-ai fript cu ciorba, sufli si-n iaurt….dar uneori, gresim…”
……………………
Omul nu e sortit sa traiasca singur. E dat sa-si duca viata in doi. Sa fie fericit, sa-si construiasca fericirea, sa lupte pentru ea…Dar daca dai peste oameni nepotriviti care te condamna la singuratate, ce faci? Iti pierzi increderea, speranta, zambetul, optimismul….Cum faci sa nu patesti asa ceva?
…………………….
Trebuie sa va spun asta…Fostul sot al doamnei a murit acum cativa ani…Toata viata a trait ca vai de lume, aproape ca un boschetar…asa ajunsese…baiatul l-a ajutat de multe ori…cu bani, cu spitalizari, cu ce-a putut…cand a murit, a plans in hohote…iar doamna de care va povestesc, a pus bani si l-a ingropat dupa datini…nu avea nici o obligatie, erau despatiti de peste douazeci de ani….a facut-o si pentru baiatul ei dar si pentru ca n-a lasat-o inima sa-l lase ca pe un caine ….nu avea cine sa-l conduca pe ultimul drum si totusi, s-au strans cativa oameni….Initial n-am vrut sa ma duc….stiam povestea si-mi spuneam ca nu am de ce sa fiu acolo….nu-l vazusem niciodata, nu-l cunosteam…il si judecam in sinea mea….Apoi, mi-am dat seama ca gresesc, ca n-am eu dreptul sa-i judec viata si alegerile….are cine…ca ma duc sa fiu alaturi de niste prieteni cu suflet mare si de un om care asa a ales sa traiasca….
Amintirea mea este chipul acelui om, pe care atunci l-am vazut pentru prima data….de la inceput pana la sfarsit a avut pe fata un fel de zambet, de multumire, de impacare…nu era singur…era iertat de toate….
29 iulie 2017