Se ajungea greu la parinte. Pe de o parte pentru ca era foarte aglomerat si ocupat, pe de alta, drumul greu, la cativa kilometri buni de oras. Intr-o zi, insa, m-am hotarat. Una dintre acele zile cand stii ca nu se mai poate, cand ai nevoie sa afli ca va fi bine, pace, credinta, siguranta.  Siguranta ca ruga ta va ajunge unde trebuie si totul se va rezolva. Cand vrei confirmari….

In fine….

Drumul a fost mai usor decat ma asteptam. Niciodata n-am condus mai usor. De la marginea satului am vazut clopotnita si turla bisericii. N-ai nevoie de GPS…doar ochii lipiti de ea si gasesti drumul….Biserica pare foarte veche, uitata de timp. E plina de suflet, insa. Plina de Duh Sfant…

Am asteptat alaturi de alti oameni sa vina parintele. Cateva femei venite de departe se inchinau la icoane si laudau harul locului. Eram cam ametita…de drum, de oboseala, de foame, de emotie…O puternica emotie…Nu stiu de ce, simteam ca-mi ia foc fata…

In vesminte negre, a trecut prin altar ca o naluca….parca plutea…Lumea s-a grabit la usa altarului. Parintele avea rabdare si povete pentru fiecare. Avea timp…Parea ca totul dureaza o vesnicie.  Asteptarea era grea…Nu prea aveam rabdare….”Ce stau asa mult?”…

Mi-a venit in minte…” Te pune Dumnezeu la incercare…Vii rar si vrei sa termini repede de parca te-ai fi dus sa cumperi paine…Stai la coada, draga! Asteapta! Acum ai ocazia sa stai in biserica cat pentru alte dati in care ai “chiulit”…”

Cu vreo cateva saptamani in urma il intalnisem la o praznuire.  Am incercat sa vorbesc cu el. S-a uitat fix la mine si mi-a spus: ” Ia sa faci bine sa vii tu la biserica. Acolo om vedea care-i pasul. Musai sa vii !”

Am venit. Dar nu cred ca ma mai tine minte parintele. La cata lume-i trece pragul….

Ma framantam:  ” Ce-o sa-i spun?”

” Stiti, eu sunt…”

” N-are cum sa ma tina minte.. ”

Aveam, asa, o frica amestecata cu emotie, ca-mi venea sa sar in masina si sa fug.

Era doar in mintea mea. Picioarele nu ma ascultau…

In culmea agitatiei, m-am trezit in fata parintelui. I s-a luminat fata a zambet si eu am ramas fara grai. Mi-a spus pe nume….

” Ei, deci ai ajuns pana la urma…”

Doamne, cum m-a tinut minte? M-a vazut o singura data, cateva minute. Am ingenunchiat…Era asa de liniste in biserica ca mi-am auzit genunchii pocnind.

” He hei, fata hai…Da’ se cunoaste ca nu prea faci matanii….Veniti la biserica numai cand va-nghesuie nevoia…Ha?…Ia, sa-mi zici acuma, ce vrei de la Dumnezeu…Ce te arde?”

” Parinte, …..”, si-mi zic pasul cu glas de lacrimi…si frica, si emotie…Nu stiu ce era…

” Ei, lasa! Las-o! Nu-ti bate capul! Tu-l ai pe Cel de Sus care te apara. Zi, Doamne fereste de minte slaba….Te rogi?”

” Da, parinte…”

” Dimineata si seara?”

” Dimineata cam nu, parinte…”

” Ei, nu zic eu?! Sa te rogi si dimineata si seara….Eu ma rog da’ fa-o si tu, mai fata….Nu lasa totul in carca altuia…Roaga-te….Spune-i lui Dumnezeu ce te doare cu cuvintele tale. Te asigur ca o sa inteleaga. El stie oricum. Are rabdare cu noi…Asculta…Si-nvata si copiii sa se roage. E sarcina mamei asta…Zi des psalmul 142….Ai sa vezi ca ajuta….”

…Am mai stat…Mi-a dat sfaturi…Daca la inceput paream speriata, treptat-treptat, sorbeam povetele parintelui.

…M-a miruit si binecuvantat…

Am plecat cu sufletul usurat, luminata, calma. In urma mea, se adunau oameni dornici sa vorbeasca cu el….

Am zabovit pe aleea pietruita. Bisericuta veche sta ascunsa dupa copacii inalti. Cate povesti, cate necazuri, cate minuni si rugaminti intre zidurile ei.  As fi stat acolo o vesnicie….Parca n-aveam curajul sa trec de poarta, de frica sa nu dispara magia…

Sunt ani de cand nu l-am mai vazut. Aud ca are aceeasi bunatate si acelasi har. Sunt sute de kilometri intre noi acum, si totusi, simt puterea vorbelor lui atunci cand mi-e greu.

Faptul ca mi-a venit astazi in memorie…poate fi un semn. Trebuie sa topesc distanta  si sa ajung la el. Poate ca am nevoie de lumina si caldura sfaturilor lui, de simplitatea si linistea locului….De binecuvantare…

Acolo se scurge altfel timpul…Lumea se vede altfel….

 

11 iulie 2017

 

 

Duhovnicul…