Cum e cand te simti tradat?

Cand cel mai bun prieten te dezamageste?

Cand stii ca minte si totusi te priveste in ochi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat….?

Te intrebi: Ce crede cu adevarat despre tine?…Ce e in mintea lui/ei?…De cand minte?…De ce minte?…

O fi fost intotdeauna asa?

Realizezi ca dezamagirile cele mai mari vin de la cei in care ai cea mai mare incredere….

Si…

Ti-aduci aminte ca au mai existat clipe in care ai fi putut sa-ti dai seama…

Dar, era o prietenie la mijloc…veche…

Ai iertat, ai trecut mai departe,…

Ai pus in balanta binele si raul…

Pesemne ai iesit pe plus …

Si totusi, aceste amintiri te-ajung din urma, astazi…

Momentele de iertare s-au terminat…Azi e ziua cand iti inveti lectia….Una dintre ele…

Are gust amar dezamagirea!

Trebuie sa scoti cumva o persoana din suflet. Ce pui in locul ei? Cum faci?

Mai poti avea incredere? Mai poti investi sufleteste in altcineva?

Ce culoare are sufletul cand e suparat?

Mai are sufletul acel “21 de grame” cand scoti pe cineva din el?

Si el/ea continua sa te priveasca in ochi si sa-ti vorbeasca ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…

Nu-mi plac oamenii falsi…cu doua fete…

Ma gandesc ca o fi obositor sa fii asa…

O privesc…

Ma amuz in sinea mea…daca-si incurca rolurile, mastile, fetele, povestile?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

” O vad…

Tacuta, agitata, incruntata…Pare complet rupta de ce se intampla in jurul ei…O cunosc de ceva vreme, destul cat sa-mi dau seama ca ceva a dezamagit-o, a nemultumit-o…Dar tot atat de bine stiu ca e tipul de persoana care nu spune niciodata ce o supara…Tine in ea…

Se agita, vorbeste cu ea insasi…devine absenta, preocupata de ce a dezamagit-o…

Asta, pana reuseste sa uite, sa se detaseze, sa se linisteasca…

O intrebam de multe ori:

-De ce nu vorbesti? De ce nu spui ce te supara?  De ce taci si tii in tine? Tot tie iti faci rau…

-Stiu! Dar nu pot…De regula, sunt atat de surprinsa de intamplare incat nu mai consider ca e ceva de spus. Cand respectul nu vine de la sine, degeaba il ceri…Respectul, increderea, loialitatea, prietenia…Ma rog, lucrurile astea “neinsemnate” pentru unii!

Zambeste trist…putin ironic…

-Stii cum spuneam: dezamagirile vin de regula de la cei mai apropiati…prieteni, rude…Ei te pot lovi cel mai tare…Stiu cum si unde sa loveasca…Mai trist e ca te privesc senini…Te suna si par atat de normali in discutie ca te lasa fara replica…O asculti, dar tu stii deja ce tocmai spusese despre tine…Doare si mai tare ca te crede proasta…Ma rog, incapabila sa gandesti dincolo de cercul mieros cu care te inconjoara…

Si nu intelegi: ce-i face pe acesti oameni sa te trateze asa? Ei, pe care-i considerai cei mai buni prieteni…Ajungi sa te intrebi daca nu cumva e ceva in neregula cu tine…Unde gresesti?

  • Gresesti ca nu spui! Ca taci! Ca te lasi prostita, calcata in picioare…Si ce daca ti-e prietena? Daca crezi ca e ceva gresit, spune! Nu conteaza ce urmeaza dupa… Oricum, relatia nu mai poate continua la fel…Mai poti avea aceeasi incredere intr-un om care te-a dezamagit?  Eu zic ca nu! Si mai rau: sa zicem ca a gresit…Dar daca nu realizeaza, nu-ti explica, nu-si cere scuze…Iarta-ma, inseamna ca nu da doi bani pe tine…Te gaseste doar cand are nevoie! Dar, repet, de ce taci?

-De sila! Si nu, nimic nu mai e la fel! De regula, ma retrag, devin foarte rezervata si rece…Treptat, inchid toate drumurile care duc spre mine…Daca nu realizeaza singura ce-a facut, ai dreptate, nu merita…Nici macar explicatii!  Culmea, de multe ori nici nu-s lucruri asa mari…Te supara uneori doar gesturi marunte…Minciuni, “omiteri”, “uitari”…Discutii pe la spate….Astea!”

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

20 martie 2018

 

Dezamagire…
Tagged on: