Fereastra ei este mare…larga…aproape cat un perete…E poarta de intrare spre tumultul orasului…

Legatura ei cu viata…

Sta in mijlocul incaperii cu o cana de ceai in mana…E ganditoare….

Nu se apropie de fereastra…Vede de acolo, din mijloc, cerul, norii, seara, luminile…Aude zgomotul strazii…

Uneori inchide ochii si adulmeca mirosul incins al orasului…

Ii place sa viseze asa, stand in mijlocul camerei….

De ceva vreme a ales sa fie doar spectator al vietii…

Nu vrea sa se implice…

Vrea liniste…linistea ei…

Sa-si limpezeasca gandurile…sa le puna in ordine…sa le dea sens…sa le dea viata…

Sa faca planuri…

Sa scrie…

Sa se vindece de ranile trecutului…

Sa inteleaga…

Sa inchida usi…

Sa arunce chei…

Sa-si aduca aminte…

Sa rada…

Sa planga…

Sa viseze…

Sa se certe…

Sa se intinda, sfarsita, pe podea…

Sa bata cu pumnii in pereti…

Sa faca pasi multi prin camera…

Sa vorbeasca singura…

Sa arunce multii “de ce?” care-i ard sufletul…

Se aseaza la masa si umple pagini intregi cu scris mic, frumos…

Scoate din ea necazul, durerea, lacrimile, tristetile, uitarea, amintirile, zambetele, ploile, furtunile…

Un soi de detoxifiere a sufletului…

O altfel de detoxifiere…

Le inchide pe toate, acolo, intre paginile unui caiet…

Face din ele o poveste…

Asa, uitarea este mai usoara…

Si revenirea la viata, mai frumoasa…

Maine va fi noua, fresh…

Va avea putere, sclipire, exuberanta…

Maine, totul va fi uitare…

Doar o poveste…

Maine, va sterge culorile gri de pe geam…

Maine, va fi soare…

Maine, se va apropia iar de fereastra….

 

17 iunie 2018

 

 

Detoxifiere…
Tagged on: