Te simti neinteleasa si te-nchizi in tine in loc sa spui ceva. Doare atat de tare incat nu-i loc de cuvinte. Nu crezi ca ar putea acoperi durerea, dezamagirea, disperarea…
E o cruzime uneori sa arunci cuvinte…
Toate gandurile tale bune, zambetul, dorinta de a ajuta, de a face bine…Sunt oprite brusc de o privire, de un gest, de un cuvant…
Ramai cu sufletu-n aer…Fara respiratie, fara gand…
Mintea ta e un vid dureros…Te ridici si pleci…Pentru atat mai ai putere…Daca mai ai…
Pui tu capat agoniei…Pui tu capat situatiei pe care, oricum, nu stii s-o gestionezi…
Pleci…Dar vin pe furis dupa tine frustrarile, si gustul amar, si-o tona de lacrimi dureroase…
Te opresti…
Ridici capul hotarata si-ti spui:
“Nu, fara lacrimi…nu merita…nici lacrimi, nici cuvinte, nici intrebari….Nu vreau raspunsuri, nici explicatii seci care te ranesc mai tare…Nu-mi pasa!…Nu-mi mai pasa!….Nu trebuie sa las sa-mi pese!….Merg mai departe….”
Te sperie haul cascat in fata ta…Ramai minute intregi in fata usii…Cauti sa aduni puteri de peste tot…Sa mergi mai departe…
Oamenii se pricep sa raneasca!
Cuvintele sunt cele mai grele, cele mai dureroase, cele mai taioase “lucruri” din lumea asta.
Se-ntorc…te lovesc ca un bumerang cand ti-e lumea mai draga…
Primesti, intr-o zi, inapoi ceea ce ai dat….
Dar ce conteaza?
Tu ai “lovit” deja…O persoana a “cazut” sub puterea cuvintelor tale….
Ai grija ce spui, ce dai, ce daruiesti, ce doresti….
9 august 2017