Cred ca a lasat multe povesti in spate…multe lacrimi…multe dezamagiri…

Pe unele le stiu, pe altele doar le intuiesc…Mi se pare ca a strabatut o “caruta” de ani pana sa devina cea de astazi…

Cu renuntari, cu indarjire, cu incapatanare, cu putere, cu mandrie, cu suflet…

Imi place sa o ascult…vorbeste bine, vorbeste frumos…e desteapta, sclipitoare, inteligenta, citita…Pune pasiune, greutate si suflet in fiecare cuvant pe care il rosteste. Cine n-o cunoaste, ar zice ca interpreteaza un rol…in sensul bun al cuvantului…Un rol al unei mari doamne a teatrului ( nu stiu de ce, ma gandesc la Olga Tudorache sau Maia Morgenstern). Poate e un rol…rolul vietii ei…asa cum fiecare avem…

Teribil de greu rol!

Teribil de greu scenariu!

Cum numai persoanelor puternice li se potrivesc!

O ascult nopti intregi…fara sa obosesc…fara sa ma plictisesc… asa cum crede ea!

Are mult, mult de dat…de oferit…si m-a impresionat ce mi-a spus ieri…

“Vreau sa redevin eu….”

O inteleg…si eu sunt in etapa asta…

Stiti ce greu e? Sa redevii “tu”…sa te cauti…sa gasesti cea mai buna versiune a ta…

Stiti ce mult conteaza sa inteleaga cineva asta?

Ce mult conteaza sa nu te judece, indiferent de situatie?

Desigur, e si mai greu sa n-ai un raspuns, o solutie…

N-o ai nici pentru tine…

Uneori, viata nu te lasa!

Te pui acolo, “deoparte” si traiesti timpul si rolul ce ti-e dat…

Nu-ti place dar n-ai de ales…

Timpurile, anii, viata, intamplarile, oamenii (unii !), te obliga sa “joci” roluri care nu-ti plac…

Totul e sa-l faci bine, sa stii sa lasi un semn in urma ta…

Am multe sa-i spun, multe sa o intreb, multe sfaturi sa-i cer…dar cand suna, importanta e ea! Si asta, fara sa fie o obligatie…Eu ma pastrez pentru un timp cand am putea sa stam in apropiere…acelasi oras, acelasi cartier, acelasi bloc…nu stiu!

Am nevoie de timp, de perioade…De mult timp ca sa pot sa-i spun anumite lucruri…De multe ori as vrea sa-mi dea raspunsuri la unele intrebari. Dar simt ca inca n-a venit timpul.

Acum e timpul ei!

Timpul in care ea trebuie sa se regaseasca, sa redevina ea, sa puna culori in viata ei si a celor din jur…Timpul sa rada, sa se iubeasca, sa fie fericita, usoara, zambitoare…Sa arunce din spate (si din suflet!) muntele pe care-l poarta…Sa nu mai fie ruda cu Atlas…

Cred ca lucrul asta se va intampla. Asa simt! Vad soare pe strada ei! Dar nu stiu sa-i spun cand si nici cum sa faca asta.

Nu stiu in ce se masoara prietenia…in ani, in timp, in cuvinte, in sentimente, in gesturi, in sacrificii…

Prietenia ca si iubirea, nu cred ca se poate masura…

Nu exista unitati de masura chiar daca ne aruncam mereu in declaratii…

Fiecare iubeste in felul lui…cat si cum poate…

Fiecare atrage in viata lui oamenii pe care-i merita…

Daca-i numeste prieteni, inseamna ca nu-i sortit sa fie singur…

Prietenia noastra inseamna timp, ani (multi!), respect, intelegere, ascultare, cuvinte, suflet, ajutor, sfaturi, gesturi, hohote de ras, lacrimi, visuri, secrete, sentimente, intrebari, raspunsuri…si putina suparare, uneori…(cand eu nu sun!)…Dar putina, putina…Aproape deloc!…Cred!…

Mi-ar placea sa scriu despre ea. Poate ca intr-o zi o sa ma lase!

 

24 octombrie 2017

 

 

 

Cuvinte in noapte…
Tagged on: