Acum multi ani,  mergeam impreuna la cursuri, la examene…drumuri lungi cu trenul si emotii ridicate la puterea a doua. Pana intr-o zi cand…s-a intamplat….cand nu s-a mai putut….cand ea a plecat….

Un telefon sec…dar eu stiam ca s-a intamplat ceva inainte de a raspunde…

Cu ceva timp in urma, dupa un examen, o tiganca s-a tinut dupa noi sa ne ghiceasca. Eu n-am vrut, ea insa, a intins palma…I-a spus ceva de o cumpana si de sotul ei.  Daca vor trece de  cumpana asta, vor trai mult si bine….Era ingrijorata…Spunea ca sotul ei e cam bolnav.

” Termina cu prostiile!, i-am spus.  Sunteti tineri, aveti un copil minunat. Ce boala la douazeci de ani?….Crezi in asa ceva?….Nu ti-a spus cumva ca ai sa fii nemuritoare?”

Din aceasta cauza, atunci cand a sunat telefonul, m-am gandit ca el a patit ceva…Dar nu, era ea!

Un accident stupid, in drum spre Bucuresti…O caruta cu lemne nesemnalizata si-un tir din sens opus care l-a orbit cu farurile….Ea….s-a dus….El n-a patit nimic…

C-o seara in urma, m-a rugat sa merg cu ea. Multe telefoane…N-am vrut!…Trebuia sa plec cu altcineva.

” Cu masina, cu trenul…cu ce vrei tu. Dar hai cu mine! Nu ma lasa singura…”

A fost ultima noastra conversatie. Am fost deacord, in final, sa vina ei cu masina sa ma ia. Dar cu jumatate de ora inainta sa ajunga, eu am plecat cu altcineva….

Inconstient,  amandoua fugeam de ceva….Poate de acelasi lucru?

Nu ne-am intalnit in Bucuresti.  Am asteptat-o ore in sir la facultate.  N-am sunat-o…N-am vrut sa-i ingrijorez familia.  Ma gandeam si ca e suparata pe mine.  Si eu eram nervoasa.  Legitimatia mea de student ramasese peste vara la ea.  Imi predase niste cursuri.  Nu puteam face nimic fara ea.

Aveam sa aflu curand de ce n-a mai venit.  Calatoria ei a durat doar o ora.  Atat!!!!

M-am intors…La serviciu, o colega m-a intrebat cat de prietena eram cu Cristina. Eram deja iritata ca facusem un drum degeaba. Nu intelegeam intrebarea. Ori ca nu mi-e asa de apropiata cum crezusem, ori se chinuia sa-mi spuna ceva si dorea sa stie cum ma va afecta.

” De ce? A patit ceva? Sotul ei?”

” Nu…”

” Ea?….Stiam…presimteam…”

Mi-au trebuit minute bune sa-mi revin din soc. Nu intelegeam…

Abia mai tarziu, cand m-a sunat o ruda de-a ei, am inceput sa plang.  Nu reuseam sa vorbesc si simteam ca ma sufoc, ca n-am aer…Senzatia asta am avut-o mult timp cand ma intreba cineva de ea…Era ciudat pentru colegii de facultate sa nu ne vada impreuna. Eram nedespartite…

Au trecut niste ani…multi ani…Copilul ei e mare acum…Atunci avea un an jumatate…Avea totul, era fericita …si intr-o zi…n-a mai avut nimic!

Cand eram in sesiuni numara in fiecare zi pe calendar cat mai are pana ajunge acasa. Nu mai avea rabdare.  Cateodata ma si enerva.

” Poti sa le numeri de o suta de ori, tot atatea raman….”

” Stiu…dar, doar asa pot suporta departarea…Mi-e dor de ei…Tu nu intelegi…Ai sa stii intr-o zi, cand o sa ai copii…cand o sa te faci mare…”

Rade…

” Mai bine,  fa o cafea…Tu faci cea mai buna cafea din lume !”

……

 

18 iulie 2017

 

Cafea pentru Cristina…
Tagged on: