Are uneori crampeie de amintiri…
Vin din vremuri vechi, din anii copilariei…
Nu intelege ce impact au avut asupra ei de apar asa, pe neasteptate, in mintea ei…
Are zile cand se opreste brusc incercand sa inteleaga bucatile de viata ce-o bantuie…
Se intreaba daca e un semn…
Vede casa cu geamuri multe …cu perdele gri…
O priveste de dincolo de gard si-i lasa impresia de tristete, de pustiu…
Apoi, iarba deasa pe care sta intinsa…Numara norii…
Se mira de forma lor si goana de pe cer…
Uneori i se pare ca vede alt oras, un castel…
Se freaca la ochi si priveste iar, mirata…E tot acolo!
Alteori norii iau forma de inima, de caini, de pisici, fete de oameni…
O fi imaginatia ei prea bogata?
Norii fug unul dupa altul si ea rade fericita…
Inca nu stie ce o asteapta pe drumul lung al vietii…
Doamne, daca ar sti ce o asteapta, prin ce trebuie sa treaca…
Ar mai avea putere sa mearga mai departe?
Ar mai avea curaj?
Si…crengile copacilor care se inconvoaie dureros sub vantul de toamna…
Covorul galben de frunze…Copiii ce inoata prin ele, zgomotosi…
Apoi, copacul maret, cu coroana bogata…
E un dud care-si arunca fructele albe pe marginea drumului…
O lumina chioara de la stalpul de langa el arunca pe asfalt imagini ciudate…
Isi inchipuie , de fiecare data, ca-l vede pe inserat, de la fereastra…
De ce oare?
E mirata pentru ca, in mod normal, n-ar trebui sa-l vada…Sunt doua case intre ea si copac…
Nostalgie ar fi sentimentul care imbraca aceste amintiri.
De ce?
De ce-i vin pe neasteptate in minte?
Copilul ( ea ), care le-a vazut candva, nu depasea 6-7 ani…
Un caine alb, mare, blanos…
Il strangea in brate si-i baga degetele in gura…
Blanosul alb era Codrean…Un caine ascuns si pierdut in amintirile ei…
Nu stie cand a disparut…
Amintindu-si de el, se tot intreaba de ce se teme de caini?
De-o viata…
Nu vede un motiv, macar…si totusi…
Oameni care au plecat, definitiv…
Niste siluete pierdute in vremuri…
Si-o fata care, cu rabdare, o invata sa faca martisoare…
Vechile martisoare, cu snur de matase…alb si rosu…
Primele cutii de bomboane…cu niste cuburi care aveau imagini din povesti…
“Alba ca zapada”, “Scufita rosie”…
Primul brad cu ghirlande facute din hartie…
Fata care le facea (o verisoara), a murit cativa ani mai tarziu, intr-un accident…
Poate din aceasta cauza, intr-o noapte de iarna, a visat ca-i cade bradul.
Era disperata ca ramane fara putinele globuri…
Cand s-a trezit, speriata, bradul chiar cadea…L-a prins de varf in ultimul moment…
Mintea ei speriata si plina de somn, jura ca a vazut in spatele bradului, verisoara imbracata in verde…
Dar era doar un copil…
Cine poate sti daca mintea nu i-a jucat feste…
Amintiri ciudate…
Nici n-a stiut c-au ramas pitite prin mintea ei…
Si astea, si altele…
Nu stie de ce o bantuie din cand in cand…
Ce vor?
Ce-ar vrea sa-i spuna?
De ce bate la usa copilaria ei?
Aveti astfel de amintiri? Care va uimesc cand apar, pe neasteptate, din adancurile mintii?
26 iulie 2018
|