Ne-am vazut astazi, dupa multa vreme. E bucuroasa pentru aceasta mini-vacanta…

E bucuroasa ca ne vede, ca vede alte locuri, schimba aerul, vede alta lume…

Cand va pleca, va avea ce povesti…va avea cu ce sa se laude…in sensul bun al cuvantului…

Cred ca asa sunt toate mamele care vin in vizita la copii…

Ne vedem rar, vorbim rar…nu suntem obisnuite una cu alta…nu avem un trecut impreuna si, recunosc, am avut ani in care n-am vorbit…in care as fi avut ceva de reprosat…

N-am facut-o niciodata!

Am ascuns totul in sufletul meu…

Nu stiu daca a fost bine sau nu…asa au fost vremurile, anii, intamplarile, influentele celor din jur…

Probabil ca asa trebuia sa fie viata noastra…nu stiu!

Acum, cand peste tot e vorba de lectii si acceptari, ma intreb care o fi fost rostul acestui gol in viata noastra…cine trebuia sa invete lectii: eu sau ea?…sau noi?…

Nu stiu de ce, astazi, privind-o, am avut o strangere de inima…

O fi venit vremea cand trebuie sa fac curat in inima mea?

Nu poti sa judeci…nu poti sa-i judeci sufletul…

Sta aplecata deasupra mesei, concentrata la mancarea pe care o face…

Imi dau seama ca n-o cunosc, nu stiu ce gandeste, nu stiu ce-o doare, ce-o supara, nu stiu ce-si doreste…nu stiu daca are regrete, pareri de rau…

Daca ar fi facut lucrurile altfel…

Stiu ca nu se simte chiar in largul ei cu mine.

Am ramas pentru cateva minute singure si nu ne spunem nimic…

O tacere apasatoare, grea…ca o rana…cat o viata…

As vrea sa-i pun eu capat, dar nu stiu ce sa-i spun…Nu-mi vine nimic in minte…parca-i goala…

Nu avem amintiri comune, nu avem povesti comune, nu avem cunostinte comune…

Doar despre vreme, copii, boala…

Parca altadata mai vorbeam ceva-ceva…nu stiu ce e astazi…mintea mea refuza sa gaseasca ceva…

Se rostogolesc in goana toti anii din urma, cand n-am vorbit…nu ne-am vazut…cand am judecat, am plans, am aruncat multi “de ce?” in aer…

Cand n-am vrut sa stiu…

Cand mi-era rusine…

Eu consideram ca aveam dreptate…Dar ce-i dreptatea?…Dreptatea cui?…Cine o imparte?…

Azi pun totul pe seama unei lectii: a iertarii…

Sau doar ma ascund dupa ea?

N-am facut pasi…nici ea…n-au fost pasi una spre alta…poate nici ea nu si i-a dorit…sau n-a stiut cum sa-i faca…s-o fi temut?

O fi gandit ca nu mai are rost?…Ca e tarziu?

Ea, oare ce lectie o fi avand de invatat?

Cum ar fi sa stam la o masa, sa ne punem sufletul pe tava…si anii ce-au trecut, si intamplarile, si tona de intrebari ramase fara raspuns?

Sa ne cunoastem…cu adevarat…

Se tot vorbeste de iertare…

Asta vine cand o simti cu adevarat…din suflet…cu bucurie si recunostinta…ca te-ai eliberat…

De-a lungul anilor am invatat ca nu-i bine sa “arati cu degetul” spre altul, sa judeci, sa crezi ca detii adevarul, ca tu ai sti ce sa faci…

Am facut-o! Am judecat!

Totul ti se intoarce…E ca o oglinda cu doua fete…

M-am surprins de multe ori in ea…unele lucruri pe care le blamam altadata…fizic, caracter…

Ciudat…cand te opresti din agitatia vietii si incerci sa pui lucrurile cap la cap, vezi de cate ori viata-ti pune piedica, te intoarce din drum

doar-doar o sa-ti dai seama, o sa inveti si tu ceva…

Poate ca abia acum a venit timpul!

Si te doare parca, sufletul…

Te gandesti de cate ori a tacut, s-a retras in ea neavand cine s-o inteleaga, cine s-o ajute, cine s-o sfatuiasca…

Cine sa-i dea sutul ala care, se spune, ca-i “un pas inainte”…

Ma regasesc in ea…in anumite situatii…

A inchis portile sufletului ca sa nu mai auda reprosuri si vorbe grele…S-a pus pe ea la adapost…asa cum a putut…

Poate a gresit, poate s-a complacut asa, poate a lasat totul in voia sortii cand a simtit ca nu mai poate…ca nu mai are rost…

Cine are dreptul sa judece?

Unii plutesc in deriva…li se pare mult prea greu sa gaseasca limanul…si renunta…

Daca n-am judeca atat, daca n-am crede ca suntem detinatorii supremi ai adevarului…am sti sa ajutam, am sti sa fim barca de salvare de care unii au atata nevoie cateodata…

Dar, e mai usor sa judeci decat sa ajuti, nu?

Sunt multi ani de cand nu mai judec, nu ma mai gandesc la trecut, nu ma mai gandesc “daca…”

Am trecut peste…am incercat sa inteleg…am citit mult…

Nu stiu ce a fost cu sentimentul de astazi, cu strangerea de inima…

O fi un semn…S-a facut liniste in sufletele noastre, in sfarsit!

Azi…”te iert!”…

Si tu….”sa ma ierti!”…

Eu…”m-am iertat!”…

Si tu …”sa te ierti!”…

Mergem mai departe…

 

17 aprilie 2018

 

 

 

 

 

 

Acceptare….
Tagged on: