E o dimineata din aia…cu lene, cu dureri de cap, cu un fel de tristete…Poate in ton cu vremea de afara…Ceata, frig…Te-ai trezit inaintea alarmei si cobori zgribulita din pat. Dai drumul la televizor si prinzi din zbor: “…e perioada
Obisnuinte…
Pe vremuri…
Pe vremuri timpul se scurgea altfel. Zilele pareau mai lungi, oamenii mai linistiti, mai calmi, mai increzatori, mai zambitori… Pe vremuri, viata era altfel… Pe vremuri, lumina era altfel… Pe vremuri, sperantele erau altfel… Pe vremuri, drumul era altfel… Pe
Tristeti…
Uneori tristetea coboara peste tine fara motiv. Nu te lasa, nu poti scapa, nu te poti preface, nu poti disimula… N-ai vrea sa arunci povara tristetei tale asupra celorlalti, n-ai vrea sa raspunzi la intrebari, nu vrei sa vezi priviri.